Mircea Lucescu, lecție deschisă pentru fotbaliștii tineri din România: „Eu, în doi ani la Dinamo, am jucat 45 de minute” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu, antrenorul român în vârstă de 78 de ani al lui Dinamo Kiev, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a povestit cum a ajuns la Dinamo pe vremea când era fotbalist.

Mircea Lucescu, lecție deschisă pentru fotbaliștii tineri din România

Mircea Lucescu este unul dintre numele uriașe din fotbalul românesc, dar la rândul lui a început de jos și a ținut să le transmită acest lucru jucătorilor tineri din România.

Antrenorul a povestit cum a ajuns la Dinamo, cum l-a ținut pe loc o problemă medicală și cum a jucat doar câteva minute în doi ani petrecuți la gruparea din „Ștefan cel Mare”. Le-a transmis fotbaliștilor de astăzi că trebuie să aibă răbdare pentru a răzbi în acest sport.

„Când aveam 15 ani, Victor Stănculescu s-a mutat la Școala Sportivă 2 și știa că în cartier există un băiat mai vioi și m-a chemat. Era departe de mine, pentru că ne antrenam la 23 August, pe terenul 4, gazon perfect. Erau niște terenuri superbe în jurul stadionului de atunci. Am început să joc la Școala Sportivă 2, am bătut pe Farul Constanța, campioana țării la juniori, am marcat două goluri și atunci m-a… Gorgorin era omul lui Traian Ionescu care umbla după jucători. L-a adus pe Traian Ionescu să mă vadă la un meci, după care a venit acasă să vorbească cu părinții și să vadă în ce situație stăteam, a lăsat și 50 de lei ca să pot să vin la antrenamente și așa am ajuns la Dinamo.

Îmi aduc aminte că ne-au invitat când era o pauză a echipei naționale. Dinamo București a jucat un meci cu Dinamo Pitești. Am jucat foarte bine, cu toate că aveam 18 ani. M-au aplaudat. Imediat m-au pus să fac cerere de transfer. Din păcate pentru mine, a fost o perioadă în care am crescut foarte repede, vreo 13 centimetri în 5-6 luni și am avut o discopatie lombară destul de serioasă care m-a făcut să întrerupt aproape un an. Dinamo, în momentul ăla, m-a trimis la echipa de juniori să mă refac acolo. Eu am cerut să mă întorc la Școala Sportivă 2 care era mediul meu. M-am întors, am început să joc din nou foarte bine și din nou m-a luat Dinamo. M-a adus înapoi, nu m-a lăsat.

La Dinamo, în doi ani, am jucat 45 de minute. Astăzi, mă uit la jucătorii ăștia tineri care vor imediat să fie pe teren. N-au această răbdare de a ajunge și de a acumula permanent… Așa s-a întâmplat cu mine. 45 de minute în doi ani.

După care, m-am dus la Sportul Studențesc, am intrat la facultate. Acolo am debutat și la echipa națională, și maestru al sportului în echipa națională, am jucat 12 meciuri fiind jucător în Divizia B. Caz unic, poate Gică Popescu a mai fost înainte de Război”, a spus Mircea Lucescu, la ProSport Live.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3 dimineața cu vinuri fine!
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3…
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Turist american, şocat de ce a văzut în Timişoara.
Turist american, şocat de ce a văzut în Timişoara. "Nu fură nimeni mesele de afară?! Cred că e timpul să venim în…
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Imagini rare cu mama iubitei fiului lui Ion Ţiriac. Cum arată Liliana
Imagini rare cu mama iubitei fiului lui Ion Ţiriac. Cum arată Liliana
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Interzis în România! Nu mai ai voie să faci așa ceva. Iohannis a promulgat legea
Interzis în România! Nu mai ai voie să faci așa ceva. Iohannis a promulgat legea
Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Când se face radierea auto din oficiu?
Când se face radierea auto din oficiu?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×